Halep, idol în cea mai nouă campanie WTA Tennis. Comparație senzațională pentru Simona. Mesajele trimise din întreaga lume

Halep, idol în cea mai nouă campanie WTA Tennis. Comparație senzațională pentru Simona. Mesajele trimise din întreaga lume
  • Publicat:
  • Actualizat:

Imediat după ce a câștigat titlul de la Indian Wells, Simona Halep (23 de ani) a fost nominalizată de site-ul oficial WTA Tennis ca fiind modelul campaniei Power To Inspire.

Pe site-ul WTA Tennis, sub hashtag-ul #PowerToInspire, vizitatorii au fost  invitați să scrie un paragraf de maximum 100 de cuvinte despre cum îi inspiră Simona Halep. 20 dintre texte au fost alese și publicate luni pe site-ul oficial al WTA.

După evaluarea e-mailurilor primite, cei de la WTA Tennis au selectat texte trimise de fani din România, Statele Unite ale Americii, dar și din Portugalia și India. Cei care au scris pe adresa organizatorilor campaniei nu s-au limitat însă doar la cuvinte scrise. Mihai a trimis astfel niște imagini care îl inspiră, din filmul Rocky Balboa, regizat de Sylvester Stallone, care joacă și rolul principal.

„Simona Halep: cea mai talentată jucătoare din tenisul feminin.” Așa o prezintă Michael pe româncă. Nikki, din India, scrie că momentul în care constănțeanca i-a intrat în inimă a fost după finala peirdută anul trecut, la Roland Garros. „În ultimii ani, parcursul ei ca și jucătoare de tenis a fost impresionant și ea reprezintă o inspirație nu doar pentru români, ci pentru întreaga lume”, scrie fana, citată de WTA Tennis. Ray îi face un scurt și cuprinzător profil lui Halep: „Pentru mine, ea subliniază următoarele: excelența nu are fenotipuri – înălțime, culoare, naționalitate. Bunăvoința sa față de celelalte jucătoare este exemplară”. Joana, din Portugalia, trage concluzia care se poate aplica tuturor recenziilor: „Tot ce face (n.r. – Simona Halep) este magic. Tot ceea ce face merită aplauze. Chiar are #PowerToInsipre (n.r. – Puterea să inspire)”.

  • Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Miami Open după ce a trecut în două seturi de italianca Flavia Pennetta (6-3, 7-5).

Sferturile de finală de la Miami

S. Williams – S. Lisicki
S. Halep – S. Stephens

C. Suarez Navarro – V. Williams
A. Petkovic – Ka. Pliskova

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”! Fotbalistul a sosit în România
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”! Fotbalistul a sosit în România
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi vrut să facă mai mult!
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×